OTL S.A

   Vă informăm că, în conformitate cu Legea nr. 198/2023, beneficiază de tarif redus cu 90%, pe mijloacele de transport local în comun, studenții înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență, în instituțiile de învățământ superior acreditate de pe raza municipiului Oradea, în vârstă de până la 30 de ani, pe tot parcursul anului calendaristic. Studenții din anii terminali beneficiază de abonament subvenționat, cu data încărcării înainte de 31 iulie.
   Prețul unui abonament de student cu reducere de 90%, valabil în Municipiul Oradea, este de 8 lei / luna și se poate încărca: 
   1. prin Aplicația “OTL Oradea” disponibilă pentru Android / iOS și desktop.
   2. la Punctele de vânzare OTL.
   În cazul în care nu dețineți un card de călătorie, pentru eliberarea acestuia, vă rugăm să vă prezentați la punctele de preluarea datelor, unde veți prezenta:
   - actul de identitate
   - adeverința sau carnetul de student vizat pentru anul Universitar în curs
   Studenții din localitățile aferente Zonei Metropolitane Oradea (Borș, Sânmartin, Hidișelul de Sus, Paleu, Cetariu) beneficiază de abonamente cu tarif redus cu 90%, pe ruta de deplasare din localitatea de reședință până în Municipiul Oradea și pe transportul public local din Municipiul Oradea. Pentru a beneficia de această gratuitate rugăm studenții să se prezinte la Punctele de vânzare OTL SA cu cardul de călătorie și cu actul de identitate.
   Călătorie plăcută!

Sursa: https://otl.ro/index.php/ro/abonamente-pentru-studenti-la-tarif-redus-cu-90